Amenzii foarte mari din partea Gãrzii de Mediu, un singur mod de a le evita.

Amenzii foarte mari din partea Gãrzii de Mediu, un singur mod de a le evita.

            Încã de la apariţia legii 211/2011, care impune agenţilor economici care genereazã deşeuri de orice fel sã deţinã în cadrul propriei firme o persoanã calificatã în funcţia de Specialist Management Deşeuri, Garda de Mediu Argeş, a aplicat sancţiuni şi amenzi usturãtoare, ce s-au ridicat şi la 30.000 lei, ceea ce pentru un agent comercial în actualul climat socio-economic poate echivala cu închiderea afacerii şi faliment

            Soluţia pentru a evita aceste amenzi deosebit de mari este sã urmaţi un Curs de Specialist Management Deşeuri - acreditat ANC(), recunoscut naţional, curs organizat în Piteşti numai de PROFESIONAL NEW CONSULT, curs care, vã pune la adãpost de amenzile usturãtoare ale Gãrzii deMediu, dar vã şi formeazã în sensul protejãrii mediului, selectãrii deşeurilor şi managementul problemelor de mediu. Cursul este util atât celor care doresc sã obţinã o specializare nouã pe piaţa muncii, fiind extrem de solicitat de angajatori, dar şi de cei care activeazã în departamentele specifice în cadrul societãţilor comerciale. Cursul este obligatoriu şi pentru cabinete medicale, spitale, instituţii de învãţãmând, service-uri auto, spãlãtorii, unitãţi industriale, din domeniul construcţiilor de maşini, prelucrãrii lemnului, producţiei pieselor şi reperelor auto, domeniul textil şi multe altele.

            Beneficiind de un suport de curs extrem de elaborat, cursul susţinut de specialişti din cadrul Agenţiei de MediuPiteşti vã asigurã în mod garantat o activitate lipsitã de grija unor amenzi usturãtoare, la preţul de numai 400 lei, preţ ce se achitã în 3 rate !!!

            Pentru detalii despre cursul Specialist Management Deşeuri vã puteţi adresa firmei Profesional New Consult la urmãtoarele coordonate :
•           Mobil: 0784.045.025; 0784.333.777
•           Tel/Fax:  0348.436.899,
•           e-mail:    cursuri@profesionalnewconsult.ro,
•           web:  www.profesionalnewconsult.ro



De asemenea, firma va organiza în perioada urmãtoare, cursuri recunoscute şi acreditate în urmãtoarele domenii:
            Curs Inspector Resurse Umane  – 350 lei

            Curs Contabilitate                         - 400 lei

Curs Formator                                - 250 lei

            CursInspector SSM                       – 400 lei


            Curs ExpertAchiziţii Publice        – 400 lei

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

CURS STILIST PROTEZIST UNGHII cu GEL - www.profesionalnewconsult.ro

Curs Masaj Reflexoterapeutic

CURS MAKEUP PROFESIONAL BASIC DELUXE - www.profesionalnewconsult.ro